Ce este un P&L și la ce îți folosește

Pe scurt, P&L este raportul financiar de Profit și Pierdere (Profit and Loss) care sintetizează veniturile, costurile și cheltuielile înregistrate într-o anumită perioadă, de obicei un trimestru sau un an fiscal. În articolul de mai jos, vom detalia ce este un P&L și la ce îți folosește.

Raportul de Profit și Pierderi, numit în continuare P&L, este una dintre principalele declarații financiare luate în calcul pentru a evalua performanța și situația financiară a unei companii. Celelalte două rapoarte sunt bilanțul și situaţia fluxurilor de trezorerie.

Ce este un raport P&L?

Raportul P&L sintetizează veniturile, costurile și cheltuielile înregistrate de companie într-o anumită perioadă de timp. Acesta mai este cunoscut și ca declarație de venit, situația veniturilor, situația operațiunilor sau situația veniturilor.

Formula prin care se realizează raportul P&L este una destul de simplă și arată în felul următor: Venituri - Cheltuieli = Profit.

Pentru a rămâne în afaceri, toate companiile trebuie să genereze venituri. Aceasta sunt folosite pentru a plăti cheltuielile, dobânzile la împrumuturi și impozitele datorate la stat. După ce fac toate aceste plăți aferente activităților unui business, suma rămasă se numește venit net. Teoretic, venitul net este disponibil pentru acționari, deși în loc să plătească dividende, conducerea firmei alege, adesea, păstreze aceste câștiguri pentru a le reinvesti în afacere.

La ce îți folosește un P&L?

Un raport P&L (Profit și Pierderi) măsoară și declară cheltuielile și veniturile unei companii într-o anumită perioadă de timp. Aceasta indică situația financiară și progresele înregistrate de companie în timpul analizat. Din analiza unui astfel de raport poate fi dedusă capacitatea unei companii de a crea profit prin creșterea veniturilor, reducerea costurilor sau o combinare a celor două.

Existența unui astfel de raport ajută companiile să ia decizii mai bune, întrucât oferă o imagine asupra succesului companiei într-o anumită perioadă de timp. De asemenea, punerea pe hârtie a acestor cifre înseamnă că aveți o înregistrare cronologică a modului în care au decurs operațiunile companiei și poate susține un argumente atunci când vine vorba de atragerea de investiții sau vânzarea companiei. Nu în ultimul, rând, declarațiile de Profit și Pierderi vă vor ajuta să selectați documentele când vine timpul să depuneți declarațiile pe venit.

Elemente de bază în raportul P&L

1. Venituri (sau vânzări). Această cifră reprezintă valoarea bunurilor sau serviciilor vândute de companie.

2. Costul bunurilor vândute (sau costul vânzărilor). Acest element măsoară valoarea totală a cheltuielilor aferente procesului de dezvoltare a produsului, cu mar fi costul materialelor sau al forței de muncă. Această categorie include cheltuielile directe, cele asociate cu obiectul și producția acestuia, cum ar fi componente ale produsului, articole achiziționate pentru revânzare, costul forței de muncă, transport etc, șicheltuielile generale, asociate direct cu un anumit obiect al producției, precum costurile forței de muncă, costurile echipamentelor, chirii etc.

3. Profitul brut. Acesta este partea ce rămâne din venitul total după ce s-au scăzut cheltuielile de producție.

4. Cheltuieli de exploatare. Acestea includ cheltuielile de vânzare, inclusiv cheltuieli de publicitate, comisioane de vânzări etc, și cheltuielile administrative, legate de administrarea operațiunilor companiei, cum ar fi salariile angajaților, asigurări etc.

5. Venituri din exploatare. Se calculează prin scăderea cheltuielilor de funcționare din profitul brut.

6. Alte venituri sau cheltuieli. În această categorie intră toate celelalte venituri sau și cheltuieli care nu au fost incluse în niciuna dintre înregistrările anterioare. Aici poate fi vorba despre dividende, cheltuieli sau venituri aferente dobânzilor etc.

7. Venituri înainte de impozitare. Este venitul din exploatare care include (sau exclude) alte venituri sau cheltuieli.

8. Impozite pe profit. Aici intră toate taxele datorate la bugetul de stat, precum și taxele locale, care se calculează în baza profitului companiei.

9. Venitul net. Reprezintă suma rămasă din vânzările nete după ce s-au făcut toate cheltuielile, plata impozitelor și alte costuri. Cu alte cuvinte, este profitul curat al companiei.

10. Rezultatul pe acțiune. Această înregistrare este adesea inclusă la sfârșitul raportului P & L. Aceasta reflectă profitul net ca împărțire la numărul total de acțiuni în circulație. Rezultatul este suma profitului net, câștigată de o acțiune din acțiunile comune. Această măsurătoare poate fi utilă pentru gestionarea riscului unui acționar.

10. Dividente. Adesea incluse la finalul raportului P&L, acestea reflectă profitul net realizat în urma acțiunilor puse în circulație. Acestea sunt luate în calcul pentru a măsura managementul riscurilor al acționarilor.

---

Acest material face parte din proiectul ”Dicționarul de Afaceri”, realizat în colaborare cu www.start-up.ro