Ce este un plan de afaceri si cum il faci

În momentul în care pornești la drum în antreprenoriat, un plan de afaceri este, cum spun americanii, un ”must have”. Dar ce este un plan de afaceri și cum îl faci?

Un plan de afaceri îți oferă o imagine de ansamblu a etapelor de dezvoltare a afacerii și te ajută să ai mereu la îndemână cele mai importante informații despre compania ta.

Plan de afaceri – de ce să-l faci

Un plan de afaceri este, dacă dorești, o hartă virtuală care trasează parcursul afacerii tale.

Te ajută, după cum îi spune chiar numele, să planifici.

Și chiar dacă lucrurile se modifică de-a lungul timpului, iar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg (ca să nu ocolim nici dictoanele românești), planul de afaceri îți va oferi reperele de care ai nevoie pentru a vedea încotro te îndrepți și care sunt obiectivele la care ar trebui să ajungi.

Totodată, ai putea să te gândești la un plan de afaceri ca un prim instrument de pitching în cazul în care vrei să atragi un investitor. Și, nu uita că vei avea nevoie de un plan de afaceri și dacă vei face o vizită la bancă ori vei aplica în cadrul unor programe de finanțare guvernamentală sau europeană.

Ca antreprenor, un plan de afaceri te poate ajuta să analizezi piața și mai ales concurența ta. Poate fi un sistem de control și de monitorizare a rezultatelor – vei ști unde te afli, cât de departe ești de rezultatul dorit, unde te-ai abătut de la drum și ce va trebui să corectezi pentru ca afacerea ta să funcționeze și să se dezvolte în continuare.

Așa că, află pe larg ce este un plan de afaceri și cum îl faci.

Planul de afaceri – ce este

Un plan de afaceri cuprinde cel puțin 5 capitole importante (în funcție de specificul afacerii, unele capitole pot fi comasate, sau numărul lor poate crește) pentru care ar trebui să furnizați informații. Fiecare dintre acestea prezintă, în detaliu, diferite aspecte ale afacerii pe care doriți să o dezvoltați.

Planul de afaceri este un raport scris în care antreprenorul prezintă toate datele relevante referitoare la crearea sau funcționarea business-ului său.

În cazul în care antreprenorul înființează o întreprindere nouă, planul de afaceri trebuie să ofere răspunsuri la întrebări precum ”cum” și ”de ce” va fi înființată.

În cazul în care realizați un plan de afaceri pentru o firmă deja existentă, va fi nevoie să descrieți istoria ei, în ce punct se află în prezent și unde vrea să ajungă această întreprindere după modificările și investițiile care urmează să fie realizate.

Plan de afaceri – informații incluse

În momentul în care începi elaborarea unui plan de afaceri, va fi nevoie să stabilești, încă din prima secundă, trei axe principale care te vor ajuta să-ți faci o imagine de ansamblu asupra utilajelor sau mecanismelor de care ai nevoie, materiei prime necesale, forța de muncă de care ai nevoie și toate costurile aferente acestora. Așa vei ști și care ar fi prețul la care ar trebui să-ți comercializezi produsele sau serviciile pentru a avea profit.

  • Cât va produce firma? – cantitățile pe care intenționezi să le produci și să le vinzi
  • Ce va produce firma? – identifică foarte clar produsele sau serviciile la cae vei lucra.
  • Cum va produce firma? – procesul de producție al firmei.

Locurile în care găsești sute de planuri de afaceri pentru ideea ta

Plan de afaceri – cum îl faci

După cum menționam și mai sus, un plan de afaceri ar trebui să adreseze cele mai importante informații despre compania și afacerea ta.

Iată capitolele și informațiile pe care ar trebui să le conțină un plan de afaceri.

  1. Sumarul planului

Această secțiune a planului de afaceri conține o scurtă descriere a elementelor cheie din acesta, scopul acestuia fiind de a explica pe scurt ce face business-ul vostru și de ce considerați că va fi o afacere de succes.

  1. Descrierea companiei

În această secțiune va trebui să oferiți informații despre: misiunea și valoriele companiei, un scrut istoric al acesteia, obiectivele pe care vi le-ați propus.

  1. Produse și servicii

Informațiile de aici sunt despre caracteristicile acestora, beneficiile pe care le aduc pe piață, stadiul de dezvoltare, tehnologia utilizată la realizarea acestora (dacă este cazul), produsele sau serviile pe care planificați să le lansați pe viitor.

  1. Analiza pieței și a industriei

Acest capitol al planului de afaceri trebuie să conțină informații despre: cota de piață și potențialul de creștere pe care îl au produsele sau serviciile voastre, piața țintă, segmentarea pieței, nevoile pieței, tendințele acesteia, o analiză a industriei, detalii despre competitori și oportunitățile pe care le oferă piața.

Planul de afaceri - scurt ghid de cum să-l scrii și să-l dezvolți

  1. Strategie și implementare

În această secțiune va trebui să oferi informații despre: valoarea pe care o oferă produsele sau serviciile pe care le pui la dispoziție, avantajul competitiv pe care îl ai pe piață, strategia de marketing (poziționarea, strategia de produs/serviciu, strategia de preț, strategia de distribuție, strategia de promovare, programele de marketing), strategia de vânzări (previziuni de vânzări, programe de vânzări), parteneriate strategice, sistem de montitorizare și evaluare.

  1. Management

Aici va trebui să oferi detalii despre structura organizaținală, echipa de management, dar și despre un plan de recrutare și instruire.

  1. Planificarea financiară

Înainte de a începe o afacere, un antreprenor are nevoie să pregătească un buget realist care să reflecte atât sumele necesare pentru demararea acestuia, cât și pentru funcționarea sa (vorbim aici despre costurile cu personalul, chiriile, costul echipamentelor, cheltuielile ce țin de utilități, autorizații de funcționare, promovare, etc.).

Așa că, în acest capitol va trebui să oferiți informații despre: indicatori financiari cheie, proiecții financiare, previziuni de cash-flow, analiza cost-beneficiu, surse de finanțare, managementul riscului, finanțarea (necesarul de finanțare, soluții de finanțare).

  1. Anexe

Din realizarea unui plan de afaceri ar fi bine să nu omiteți câteva alte informații utile. De exemplu, ar fi indicat să atașați planului de afaceri informații în ceea ce privește previziunile financiare (pe o perioadă de 3-5 ani) sau de cash-flow, precum și CV-urile fondatorilor și oamenilor din management.

Opțional, puteți să mai atașați planului de afaceri rezultatele unor cercetări de piață, copii după contracte de franciză (în cazul în care dezvoltați un business de acest gen), sau orice alte informații relevante ce țin de business-ul vostru și de planurile voastre de dezvoltare.

---

Acest material face parte din proiectul ”Dicționarul de Afaceri”, realizat în colaborare cu www.start-up.ro.