Interviurile BT Club - cu Odette Costea, Artistic Brain @Chez Odette

Descriere Eveniment

Sa fii antreprenor nu a fost niciodata usor. Antreprenoriatul este despre schimbare, despre a renunta la ce este previzibil si sigur, despre a da viata unei idei si a o transforma intr-o afacere.

Povestile adevarate ale antreprenorilor ii ajuta pe ceilalti, asemenea lor, sa intelegea ca nu sunt singuri, ca provocarile pe care le-au intampinat ei nu sunt doar ale lor, ci a majoritatii antreprenorilor. Povestile ii pot ajuta sa inteleaga mai bine drumul pe care l-au ales, sa le ofere ajutor atunci cand au nevoie, dar si sa ii invete sa se bucure de reusitele lor.

Ce motivatie are un antreprenor sa porneasca si sa creasca un business? Te nasti antreprenor, sau devii antreprenor? Dar ce face un intreprinzator atunci cand isi da seama ca lucrurile nu mai sunt asa cum erau la inceput? Cand mediul inconjurator ii este potrivnic? Cand business-ul sta sub semnul intrebarii? Sau cum profita un antreprenor de oportunitati, pentru a-si creste sau diversifica afacerea?

Initiativa “Interviurile BT Club” s-a nascut la final de 2020 din dorinta de a aduce la lumina cat mai multe povesti antreprenoriale, ca sursa de inspiratie si motivare pentru cei aflati pe acelasi drum. Fiecare webinar va avea in “centrul” sau un antreprenor care isi va impartasi povestea, pentru ca este important sa “stim unii de altii”. Poate fi un antreprenor cunoscut sau mai putin cunoscut, cu experienta mai mica sau mai mare in business, cu afacere mai mare sau mai mica, singur sau alaturi de o echipa numeroasa, dintr-un domeniu de activitate mai atragator sau dimpotriva… Primul episod l-a avut ca invitat pe Bogdan Pandea, CEO Captain Bean, antreprenor care a reusit sa transforme pasiunea pentru cafea intr-o franciza la nivel national. 

Cel de-al doilea interviu o are ca invitata pe Odette Costea, Artistic Brain @Chez Odette. Odette a fost dintotdeauna pasionata de mancare, retete, arome, combinatii inedite de gusturi si texturi. Cand a implinit 50 de ani, a trecut de la profesia de inginer mecanic si de la domeniul transporturilor agabaritice si a logisticii transporturilor, unde a activat pana in 2017, la infiintarea si amenajarea unui laborator de quiche-uri (tarte sarate) si tarte dulci - Chez Odette Cuisine.

Ceea ce ofera este diferit, fiind o experienta gourmet cu combinatii inedite de ingrediente, unice in Bucuresti! Principiul de baza al laboratorului este autenticitatea si prospetimea: tot ceea ce fac este artizanal si 100% natural.

Recent a deschis un magazin fizic, insa mai are stabilite cateva tinte: viseaza la posibilitatea lansarii conceptului Quiches & Tarts Bar, la amenajarea unei terase in fata magazinului si la inscrierea pe harta punctelor de atractie din capitala pe Tripadvisor!

Speakeri

Odette Costea Chez Odette