Webinar Securitatea Cibernetică - Practici actuale și priorități pentru IMM-uri

Descriere Eveniment

 

BT Club în parteneriat cu proiectul GEIGER și Clusterul Cluj IT vă invită la un webinar dedicat antreprenorilor, susținut de specialiști în domeniul securității cibernetice, din cadrul unor organizații reprezentative și companii cu renume internațional precum Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), Bitdefender și Braintronix.
 

Afacerile din ziua de azi sunt tot mai mult dependente de Internet, de la comunicarea zilnică prin telefonul mobil și e-mail, la documentarea pe Internet și comerțul electronic, la tranzacții comerciale și financiare. Producția devine conectată pe lanțul furnizor, echipamentele sunt conectate în cloud, iar la nivelul multor activități din cadrul firmelor angajații sunt conectați prin Internet la procesele din firme.

Practic, vedem de la o zi la alta cum viața și activitățile noastre se mută tot mai mult în spațiul digital. Informațiile si datele care circulă pe magistralele virtuale devin resurse vitale pentru organizații, dar și subiect de interes pentru persoane și structuri cu intenții neadecvate. Trebuie să devenim mai conștienți și mai responsabili de ceea ce facem și cum facem în spațiul virtual, la ce ne expunem și în consecință la ce trebuie să fim atenți pentru a ne proteja.

În cadrul webinarului, pe durata a două ore, invitații vor discuta despre următoarele subiecte:

  • statistici privind evoluția amenințărilor cibernetice în spațiul românesc;
  • modul în care IMM-urile din România tratează subiectul securității cibernetice;
  • aplicatiile software pe care le utilizăm;
  • factorul uman în expunerea la atacurile cibernetice.

Webinarul este gratuit.


Agenda evenimentului:

  • Introducere: Prof. Dr. Ing. Stelian Brad - Președinte Cluj IT, Director Inovare Proiect GEIGER, Prof. Dr. Samuel FrickerFHNW Elveția, Manager Proiect GEIGER
  • Iulian Alecu - Director General Adjunct CERT-RO, Președinte al Grupului de cooperare NIS în timpul Președinției României la Consiliul Europei, cu peste opt ani de experiență în securitate cibernetică și cooperare internațională: "CERT-RO. Prezentare generală"
  • Cristian Priboi - Expert Implementare Proiecte CERT-RO: „Evoluția amenințărilor în spațiul cibernetic românesc”
  • Conf. Dr. Ing. Adrian Coleșa  - Expert Securitate Cibernetică în cadrul BitDefender: „Factorul uman ca vulnerabilitate în managementul riscurilor cibernetice" 
  • Șef Lucrări Dr. Ing. Ciprian Oprișa - Team Leader Securitate Cibernetică în cadrul BitDefender: „Managementul riscului de securitate în contextul vulnerabilităților software"
  • Prof. Dr. Ing. Stelian Brad -  Președinte Cluj IT, Director Inovare Proiect GEIGER: „Practici curente în IMM-urile din România în domeniul securității cibernetice”
  • Vlad Florian - Inginer Robotician în cadrul Braintronix: „Despre experiența unui start-up din perspectiva securității cibernetice” 

Speakeri

Stelian Brad Universitatea Tehnica Cluj-Napoca Prof. Dr. Ing., Președinte Cluj IT, Director Inovare Proiect GEIGER
Iulian Alecu Director General Adjunct CERT-RO, Președinte al Grupului de cooperare NIS în timpul Președinției României la Consiliul Europei
Cristian Priboi CERT-RO Expert implementare Proiecte CERT-RO
Adrian Coleșa BitDefender Conf. Dr. Ing., Expert Securitate Cibernetică
Ciprian Oprișa BitDefender Șef Lucrări Dr. Ing., Team Leader Securitate Cibernetică
Vlad Florian Braintronix Inginer robotician
Samuel Fricker Prof. Dr. FHNW Elvetia, Manager Proiect GEIGER